Preșcolarii şi elevii au dreptul să se transfere de la o formaţiune de studiu la alta, de la o unitate de învăţământ la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesională la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionarea a unităţii de învăţământ la care se face transferul.
Transferul preșcolarilor şi elevilor se face cu aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul şi cu avizul consultativ al Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ de la care se transferă.
În învăţământul antepreşcolar/preşcolar, primar, gimnazial, învăţământul profesional, liceal, elevii se pot transfera de la o grupă/formaţiune de studiu la alta, în limita efectivelor maxime de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/formaţiune de studiu, după cum urmează:
- în aceeaşi unitate de învăţământ, sau
- de la o unitate de învăţământ la alta.
În situaţii excepţionale, în care transferul nu se poate face în limita efectivelor maxime de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/formaţiune de studiu, ISJ poate aproba depăşirea efectivului maxim, în scopul efectuării transferului.
În învăţământul profesional, liceal sau postliceal, aprobarea transferurilor la care se schimbă filiera, domeniul de pregătire, specializarea/calificarea profesională este condiţionată de promovarea examenelor de diferenţă.
Disciplinele/Modulele la care se susţin examene de diferenţă se stabilesc prin compararea celor două planuri-cadru. Modalităţile de susţinere a acestor diferenţe se stabilesc de către Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ şi la propunerea membrilor catedrei.
Elevii din învăţământul liceal, din învăţământul profesional se pot transfera, păstrând forma de învăţământ, cu respectarea următoarelor condiţii:
- în cadrul învăţământului liceal, elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul; în situaţii medicale deosebite, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti, acolo unde există, sau a documentelor medicale justificative, precum şi în situaţiile excepţionale de transfer în timpul anului școlar, , elevii din clasa a IX-a a învăţământului liceal pot fi transferaţi şi în cursul primului semestru sau înainte de începerea acestuia, cu respectarea condiţiei de medie menţionate anterior. În situaţii medicale excepţionale, ISJ/ISMB, cu avizul MEN, poate aproba realizarea transferului şi fără respectarea condiţiei de medie;
- în cadrul învăţământului liceal, elevii din clasele X-XII/XIII se pot transfera, de regulă, dacă media lor din ultimul an este cel puţin egală cu media ultimului promovat din clasa la care se solicită transferul;
- în cadrul învăţământului profesional cu durata de trei ani, elevii de la clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la calificarea profesională la care se solicită transferul; în situaţii medicale deosebite, elevii din clasa a IX-a a învăţământului profesional cu durata de trei ani pot fi transferaţi şi în cursul primului semestru sau înainte de începerea acestuia, pe baza avizului comisiei medicale judeţene/a municipiului Bucureşti, cu respectarea condiţiei de medie, menţionate anterior;
- în cadrul învăţământului profesional cu durata de trei ani, elevii din clasele a X-a şi a XI-a se pot transfera, de regulă, dacă media lor din ultimul an este cel puţin egală cu media ultimului promovat din clasa la care se solicită transferul. Excepţiile de la această prevedere se aprobă de către Consiliul de Administraţie;
- elevii din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a din învăţământul liceal se pot transfera în aceeaşi clasă în învăţământul profesional cu durata de trei ani după susţinerea examenelor de diferenţă, în limita efectivului de 30 de elevi la clasă şi în baza criteriilor prevăzute de Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a unităţii de învăţământ la care se solicită transferul;
- elevii care au finalizat clasa a IX-a a învăţământului profesional cu durata de trei ani se pot transfera doar în clasa a IX-a a învăţământului liceal, cu respectarea mediei de admitere la profilul şi specializarea la care solicită transferul. Elevii din clasele a X-a şi a XI-a din învăţământul profesional cu durata de trei ani se pot transfera în clasa a X-a din învăţământul liceal, cu respectarea condiţiei de medie a clasei la care solicită transferul şi după promovarea examenelor de diferenţă;
- elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal se pot transfera de la învăţământul cu frecvenţă, cursuri de zi la învăţământul cu frecvenţă cursuri serale, în anul terminal, după absolvirea semestrului I şi după susţinerea, dacă este cazul, a examenelor de diferenţă.
Elevii din învăţământul liceal și din învăţământul profesional se pot transfera de la o formă de învăţământ la alta astfel:
- elevii de la învăţământul cu frecvenţă redusă se pot transfera la forma de învăţământ cu frecvenţă, după susţinerea şi promovarea examenelor de diferenţă, dacă au media anuală cel puţin 7,00 la fiecare disciplină/modul de studiu, în limita efectivelor maxime de elevi la clasă şi potrivit criteriilor prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ; transferul se face, de regulă în aceeaşi clasă, cu excepţia elevilor din clasa terminală de la învăţământul cu frecvenţă redusă, pentru care durata studiilor este mai mare cu un an, care se pot transfera în clasa terminală din învăţământul cu frecvenţă;
- elevii de la învăţământul cu frecvenţă se pot transfera la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, în limita efectivelor maxime de elevi la clasă;
- elevii din clasele terminale ale învăţământului liceal se pot transfera de la învăţământul cu frecvenţă la învăţământul cu frecvenţă redusă, în anul terminal, după absolvirea semestrului I şi după susţinerea, dacă este cazul, a examenelor de diferenţă.
Subiectele aferente testelor/probelor vor fi elaborate la nivelul unităţii de învăţământ de către o comisie desemnată în acest sens de conducătorul unităţii de învăţământ.
Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, profilul şi/sau specializarea se efectuează, de regulă, în perioada intersemestrială sau a vacanţei de vară. Prin excepţie, transferurile de la nivelurile antepreşcolar şi preşcolar se pot face oricând în timpul anului şcolar, ţinând cont de interesul superior al beneficiarului direct al educației.
Transferurile în care se schimbă forma de învăţământ se efectuează în următoarele perioade:
- de la învăţământul cu frecvenţă la cel cu frecvenţă redusă, de regulă în perioada intersemestrială sau a vacanţei de vară;
- de la învăţământul cu frecvenţă redusă la cel cu frecvenţă, numai în perioada vacanţei de vară.
Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, cu schimbarea profilului şi/sau a specializării, se efectuează, de regulă, în perioada vacanţei de vară, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul.
Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, în următoarele situaţii:
- la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;
- în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;
- de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;
- la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;
- de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;
- în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al ISJ.
Gemenii, tripleţii se pot transfera în clasa celui cu media mai mare sau invers, la cererea părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal sau la cererea elevilor dacă aceştia sunt majori, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
Pentru preșcolarii/elevii cu CES, în funcţie de evoluţia acestora se pot face propuneri de reorientare dinspre învăţământul special/special integrat spre învăţământul de masă şi invers.
Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a lucrat cu copilul în cauză sau de către părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai copilului şi de către consilierul pedagog şcolar. Decizia de reorientare se ia de către comisia de orientare şcolară şi profesională din cadrul CJRAE, cu acordul părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali.
După aprobarea transferului, unitatea de învăţământ primitoare este obligată să solicite situaţia şcolară a elevului în termen de 5 zile lucrătoare. Unitatea de învăţământ de la care se transferă elevul este obligată să trimită la unitatea de învăţământ primitoare situaţia şcolară a celui transferat, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Până la primirea situaţiei şcolare de către unitatea de învăţământ la care s-a transferat, elevul transferat participă la cursuri în calitate de audient.
Transferul elevilor din Școala Gimnazială Nr.1, Sântandrei, Bihor la alte unităţi de învățământ presupune desfășurarea următoarele activități:
- depunerea unei cereri de transfer la Secretariat, conform modelului prevăzut în Formularul F01-PO-C23;
- Convocarea CA, de către director, în vederea discutării cererii de transfer și eliberării avizului cu privire la cererea depusă;
- Comunicarea în scris a deciziei cu privire la cererea depusă.
Transferul elevilor de la alte unităţi de învățământ la Școala Gimnazială Nr.1, Sântandrei, Bihor se desfășoară, după cum urmează:
- depunerea cererii de transfer la Secretariatul Școlii, aprobată de către conducătorul unității de învățământ de la care se solicită transferul, și înregistrarea acesteia de către Secretar;
- convocarea CA, de către conducătorul unității de învățământ, în vederea discutării cererii de transfer și eliberării avizului cu privire la cererea depusă;
- emiterea unei decizii cu privire la cererea depusă, ce va conţine lista disciplinelor şi programul probelor examenului de diferenţă, acolo unde este cazul;
- după susţinerea examenului de diferenţă, acolo unde este cazul, se va comunica aprobarea/respingerea transferului.
În urma aprobărilor, Secretariatul întocmește, după caz, un tabel nominal cu elevii transferați de la o formațiune de studiu la alta, cu cei proveniți din altă unitate de învățământ și transferați în Școala Gimnazială Nr.1, Sântandrei, Bihor, precum și cu cei care doresc transferul din Școala Gimnazială Nr.1, Sântandrei, Bihor către o altă unitate de învățământ, conform modelului prevăzut în Formularul F02-PO-C23.